Cupa Steluța Luca – Ediția a șaptea (la Pechea)

0
54

Cum ne-am obisnuit, si anul acesta a avut loc in sala liceului din Pechea s-au disputat meciurile ediţiei a şaptea a competiţiei de handbal dotată cu “Cupa Steluţa Luca“, unde şi-au dat întâlnire opt echipe de junioare III (12-14 ani).

Acestea au fost repartizate în două grupe, astfel:

  1. Grupa I:
    1. Handbal Art Galaţi
    2. Şcoala Gimnazială Tichileşti (Brăila)
    3. Şcoala Gimnazială “Sf. Nicolae” Vânători
    4. Şcoala Gimnazială “Prof. Emil Panaitescu” Cudalbi;
  2. Grupa a II-a:
    1. CSM Galaţi
    2. Şcoala Gimnazială Greci (Tulcea)
    3. Liceul Tehnologic “Hortensia Papadat Bengescu” Iveşti
    4. Liceul Tehnologic “Costache Conachi” Pechea.

Cupa Steluţa Luca a atras public numeros din comuna Pechea si din imprejurimi. La Pechea a ajuns şi ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, care s-a arătat impresionat de atmosfera competiţiei.

“Este o mare plăcere să vezi atâția copii, eleve de la școlile din zonă şi din alte trei judeţe, cu câtă pasiune joacă și cât talent arată deja la vârste atât de mici. Este emoționant să vezi bucuria în ochii lor, atât pe teren, cât și când primesc premii sau când ascultă câte un sfat de la Steluța. O felicit pe Steluța Luca pentru eforturile pe care le face, alături de autoritățile locale de aici care o sprijină, și sunt convins că din atâția copii vor ieși, peste ani, multe sportive de valoare”.

Finala competiţiei a fost foarte intensa, în care s-au întâlnit echipele gălăţene CS Municipal (antrenor Sergiu Mărcuț) şi Handbal Art (antrenor Gabriela Artene), partidă câştigată la limită, scor 14-13, de CSM.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ